O femeie din Zimnicea nu mai crede in ulei

Catinca Roman (nicio legatura cu Catinca Roman), 53, din orasul Zimnicea a spus ieri, 23 martie, televiziunii Realitatea ca nu mai crede in ulei. Imediat, la locul faptei, s-au alaturat grupajele de televiziune ale Antena 1, Antena 2, Antena 3 si Antena Satelor. Femeia a povestit jurnalistilor cum si-a pierdut increderea in ulei.

Doamna Roman a avut o operatie de hernie de disc care a imobilizat-o la pat pentru o luna. In timpul acesta sora ei, Petruta (nicio legatura cu Petre Roman) s-a mutat cu ea in casa, pentru a o ajuta in momentele de nevoie. De fiecare data cand gatea sora doamnei Roman, domnisoara Roman, folosea untura de porc. Datorita grasimii animale operatia doamnei Roman s-a vindecat in timp record, dupa doar 28 de zile femeia putandu-se duce la toaleta de una singura.

Cu ochii in lacrimi Catinca Roman a jurat in fata camerelor de luat vederi ca nu mai crede in ulei. Femeia a renuntat la promisiune cand a aflat ca InterAgro, care abia a inaugurat o noua fabrica in oras, da ulei pe gratis.

La auzul acestei stiri, Mircea Dinescu a avut o erectie.

Advertisements

Fidel Castro vrea si el un Boc

Fidel Castro vrea si el un Boc.

Liderul de la Havana a spus recent intr-un tweet ca isi doreste foarte mult un “Mini-Me”, asa cum are presedintele Romaniei, Traian Basescu. In acelasi tweet, Fidel Castro a aprobat noile reforme din Cuba si a povestit despre pijamalele pe care le purta in momentul acela. Erau albastre cu dungi albe. A continuat prin a-si exprima dezaprobarea fata de castigatorul “Romanii au talent”, spunand ca Stefan Stan l-a facut pe Frank Sinatra sa se rasuceasca in sicriu.

Este impresionanta cantitatea de informatii pe care El Lider Maximo a comprimat-o in 140 de caractere. Dar acesta nu este primul tweet al liderului cubanez care sfideaza limitele. In decembrie, anul trecut, Fidel Castro a trimis un tweet in care a folosit o singura litera, anume “q”.

Un binecunoscut fan al seriei Austin Powers, Fidel Castro este considerat cel mai mare colectionar de papusi care il imita pe Mike Myers (Austin Powers) si pe colegul sau Verne Troyer (Mini Me). Tot el este si castigatorul concursului “Cel mai bun presedinte cubanez colectionar de papusi Austin Powers”, fratele sau Raul terminand pe locul 4.

Traian Basescu si Emil Boc nu au raspuns pana acum, dar au dat retweet.